Bosch incepe constructia primei sale fabrici din Serbia
Bosch incepe constructia primei sale fabrici din Serbia Grupul Bosch a pus piatra de temelie pentru prima sa fabrica din Serbia, în prezenta premierului Ivica Dacic. Centrul de productie face parte din divizia Electrical Drives si este în curs de constructie în Pecinci, la aproximativ 25 de kilometri distanta de Belgrad. Furnizor global de tehnologii si servicii, Bosch va investi aproximativ 70 de milioane de euro în acest centru în urmatorii sapte ani si are în vedere angajarea a 620 de persoane. În luna decembrie a anului trecut, Bosch a semnat contractele pentru construirea unui centru de productie pentru stergatoare auto, care va avea o suprafata de aproximativ 22.000 m2. La ceremonie a participat, alaturi de premierul sârb Dacic si de oficialii Bosch, si Mladjan Dinkic, ministrul sârb al economiei si finantelor. „Suntem foarte încântati de colaborarea de pâna în prezent cu partenerii nostri locali si suntem încrezatori ca proiectul se va încheia cu succes”, a declarat Jörg Hoffmann, directorul diviziei de stergatoare auto. „Produsele de la aceasta fabrica vor trebui sa se ridice la înaltimea asteptarilor din punct de vedere al performantei tehnice si al calitatii. Angajatii vor beneficia de o instruire intensiva pentru a ne ridica la nivelul asteptarilor”, continua Jovanka Jovanovic, Director General Bosch în Serbia. Bosch are sediul central în Belgrad si este prezent în Serbia din anul 2006. Compania furnizeaza clientilor sai din Serbia, Muntenegru si Macedonia produse din domeniile tehnologie auto, scule electrice, sisteme de securitate si termotehnica. Noua fabrica face parte din divizia Electrical Drives Bosch. Cu aproximativ 12.000 de angajati si peste 20 de centre în întreaga lume, divizia ofera solutii si servicii inovatoare pentru actionarea electrica a geamurilor, coloanelor de directie, scaunelor si trapelor. În plus, divizia furnizeaza motoare pentru sisteme de servodirectie si pentru vehicule electrice pe doua roti, cunoscute sub denumirea de biciclete pedelec, precum si module pentru racirea motorului si sisteme de climatizare, pompe de apa, supape si stergatoare.