CITROEN LA SALONUL DE LA GENEVA 2008
Cu ocazia Salonului de la Geneva din 2008 (6 -16 martie), Citroën prezinta în premiera mondiala doua noi vehicule: C5 Tourer – versiune break a noului C5, care combina armonios stilul, volumele generoase, dinamismul si utilitatea – si noul Berlingo, vehicul familial si functional. Cele 2 noi modele demonstreaza înca o data dinamismul Marcii, prin intermediul a doua produse reprezentative pentru modernitatea si diversitatea gamei. Citroën expune de asemenea la Geneva noul C5 versiunea berlina, a carui lansare comerciala va avea loc în curând, Nemo Combi, prezentat în versiunea XTR, si C4 WRC, masina campionilor mondiali din Campionatul Mondial de Raliuri din 2007. Marca Citroën îsi demonstreaza implicarea in domeniul respectului fata de mediul înconjurator si aici, expunând numeroase modele care poarta semnatura Airdream si prin C-Cactus, concept economic, ale carui emisii de CO2 sunt inferioare valorii de 80 g/km. O alta noutate pe standul Citroën de la Geneva este si C3 Pluriel facelift. Astfel, Citroën expune la Salonul de la Geneva o gama mai completa ca niciodata, care poate satisface cu succes clientii din ce în ce mai numerosi, prin produse tot mai bine orientate, care raspund tot mai mult asteptarilor acestora. C5 Tourer în premiera mondiala Seductie, dinamism, lux si calitate, tot atâtea atuuri în sprijinul aceleiasi ambitii: aceea de a clasa noile C5 berlina si C5 Tourer printre liderii segmentului din gama medie-superioara. Comercializat din primavara anului 2008, C5 Tourer simbolizeaza perfect inovatia si dinamismul Marcii, venind sa completeze o gama mai bogata si mai moderna ca niciodata. Un stil dinamic, impregnat de distinctie. În completarea designului sculptat al berlinei, noul C5 Tourer face dovada unui stil elegant si dinamic, cu partea frontala identica cu cea a berlinei si cu un spate cu un aspect puternic. Profilul sau este fluid si perfect echilibrat. Silueta Tourer scoate în evidenta curajul de a îmbina stilul cu generozitatea volumelor, dinamismul cu utilitatea. Soferul în centrul atentiei. Postul de condus este special conceput pentru a asigura tot confortul soferului. Asemenea bordului, interiorul vehiculuilui se inspira din universul aeronautic. Impresia de dinamism si de vitalitate degajate de stilul exterior se confirma si in designul interior al noului C5. Ergonomia comenzilor, ilustrata prin ultima generatie de volane cu comenzi centrale fixe, si sistemele de asistenta la condus – Alerta de Depasire Involuntara a Liniei (AFIL) sau proiectoarele Xenon directionale cu dubla functie – contribuie la confortul soferului. Diferitele caracteristici ale scaunelor se adapteaza nevoilor ocupantilor, oferind o pozitie optima în orice situatie. Astfel, scaunele din fata pot beneficia de doua functii inovatoare: reglarea electronica a înaltimii spatarului si functia de masaj lombar. Calatorie la clasa întâi. Placerea de a conduce sau de a calatori capata o noua dimensiune: confortul acustic si vibratiile interioare au facut obiectul unei atentii deosebite pentru un rezultat de nivel înalt. Noul C5 este dotat cu un spatiu remarcabil al habitaclului. Marit cu 65 mm fata de versiunea precedenta, ampatamentul ofera ocupantilor un confort excelent, în fata ca si în spate. In plus, datorita hayonului, C5 Tourer reprezinta o alternativa extrem de tentanta pentru persoanele care pun accent pe volumul de încarcare. Un comportament rutier de cea mai buna calitate. Noul C5 beneficiaza de trenurile de rulare performante ale modelului C6, care asigura o filtrare optima a neregularitatilor soselei. Noul C5 se distinge de asemenea si prin suspensii: în primul rând suspensia Hydractive III+ care ofera deopotriva un confort optim si un comportament la cel mai înalt nivel, iar în al doilea rând, o suspensie metalica, ce ofera un contact direct cu drumul, conservând însa caracteristicile de confort specifice Citroën. Siguranta la nivel înalt. Structura caroseriei si trenurile de rulare beneficiaza de prestatiile de înalt nivel ale platformei modelului C6, referinta în materie de siguranta. Echipamentele disponibile – pâna la 9 airbaguri, dintre care 7 în dotarea de serie – confera noului C5 o siguranta activa si pasiva de prim rang. Calitatea în prim plan. La calitatea perceputa, ca si la calitatea utilizarii, noul C5 a mizat toate atuurile. Înainte de lansarea comerciala s-au parcurs peste cinci milioane de kilometri pentru a se asigura fiabilitatea vehiculului. Noul Berlingo : confortul unei berline si utilitatea unui monovolum Prin modelul Berlingo, Citroën a pus bazele segmentului de “vehicule de week-end” si a lansat un nou concept de van. Inovatiile incorporate de Berlingo au reusit sa-i cucereasca atat pe clientii persoane fizice cat si intreprinderi, transformandu-l intr-un adevarat succes comercial. Din 2003, Berlingo este liderul incontestabil al acestui segment in Europa (17 tari) si s-a vandut, de la lansarea sa in 1996, in peste 1.760.000 de unitati in toata lumea (in versiunile VP si VU). Noul Berlingo va fi comercializat incepand cu a doua jumatate a anului 2008, in unele tari, alaturi de modelul curent, care va fi disponibil in continuare ca versiune de baza sub denumirea de “Berlingo First”. Aceasta strategie vizeaza satisfacerea unor nevoi cat mai diverse ale clientilor marcii. Adaptandu-se in orice situatie, noul Berlingo raspunde exigentelor crescute in ceea ce priveste libertatea si polivalenta utilizarii. Noul Berlingo pastreaza caracterul functional si familial al modelului anterior, dobandind insa o personalitate mai dinamica si un stil aparte care ii subliniaza apartenenta la familia Citroën. In plus, noul Berlingo ofera un confort, in special acustic, similar cu cel oferit de o berlina, o functionalitate comparabila cu a unui monovolum (haion cu luneta cu deschidere separata, trei scaune independente si demontabile pe randul al doilea, o versiune imbunatatita a Modutop® si un spatiu de depozitare in plafon) si un comportament rutier deosebit (ampatament marit si trenul de rulare de pe C4 Picasso). Datorita motorului diesel HDi 110 CP dotat cu filtru de particule, Noul Berlingo poarta semnatura AIRDREAM care caracterizeaza vehiculele ecologice din gama Citroën. Noul Berlingo ofera soferului si pasagerilor prestatii si un confort specifice vehiculelor de persoane (demaraj asistat in panta, volan reglabil in inaltime si in adancime, trenul de rulare de pe C4 Picasso, ESP) . Nouveau Berlingo este un instrument de lucru modern degajand prestanta, rezistenta si dinamism. C3 Pluriel : o berlina decapotabila, mai atragatoare si mai dinamica Încurajat de succesul comercial al gamei de vehicule compacte, care cuprinde deopotriva C1, C2 si C3, Citroën continua dezvoltarea berlinei decapotabile C3 Pluriel conferindu-i un plus de dinamism, rafinament si confort la condus. C3 Pluriel prezinta evolutii ale stilului interior si exterior, care îi pun în valoare liniile moderne, usor de recunoscut, si care subliniaza înca o data aspectul rafinat al habitaclului. Stil dinamic si deosebit. C3 Pluriel pune accentul pe seductie si beneficiaza de evolutii ale stilului menite sa îi reafirme pozitionarea dinamica. Veritabil semn de apartenenta la marca Citroën, C3 Pluriel adopta, în partea centrala a calandrului, chevroane de dimensiuni mai mari. Acestea reprezinta o adevarata punte de legatura între noile proiectoare, care beneficiaza de acum de o tenta fumurie si de o noua nuanta de portocaliu închis la nivelul lampilor indicatoare de directie. Modernizate, blocurile optice se integreaza perfect în fata berlinei, subliniindu-i alura vie si sclipitoare. Caracterul dinamic al berlinei C3 Pluriel se reflecta si în adoptarea unei bare de protectie de culoare gri închis, indiferent de nivelul de echipare. Ca o reflectare a partii frontale, chevroanele pozitionate în spatele vehiculului sunt mai impozante, în timp ce cadrul farurilor trece de la gri aluminiu la negru. Habitaclu actualizat pentru un confort optim la bord. Evolutiile de care beneficiaza habitaclul vehiculului C3 Pluriel sunt corelate perfect cu modificarile aduse stilului exterior. Acestea subliniaza caracterul rafinat al berlinei, creând o atmosfera seducatoare la bord. C3 Pluriel prezinta de acum pe toate versiunile o armonie interioara unica, în negru, care contribuie la valorificarea spatiului interior al vehiculului. De altfel, C3 Pluriel adopta finisari din crom stralucitor pe mânerele de pe panourile usilor, pe cadrul gurilor de ventilatie si schimbatorului de viteze. În ceea ce priveste echiparile din interior, C3 Pluriel propune, în functie de tara, diferite finisaje dintre care unul cu scaune îmbracate într-un material textil special, potrivit pentru agrement, si unul cu insertii din piele, care confera eleganta si confort habitaclului. Nemo Combi : un vehicul compact, dar foarte spatios, destinat petrecerii timpului liber si cu un comportament excelent pe orice tip de drum Nemo Combi este un vehicul inovator, cu un stil modern, prietenos si dinamic. Compact la exterior si spatios la interior, Nemo Combi este un vehicul functional, robust si economic, cu o serie de dotari menite sa asigure confortul tuturor celor cinci pasageri. Nemo Combi este disponibil si in versiunea XTR, versiune cu o versatilitate mai mare si cu un accent sporit pe dotarile destinate petrecerii timpului liber. Dimensiuni exterioare reduse si habitabilitate optimizata Principalele avantaje ale lui Nemo Combi, de curând sosit în gama de vehicule destinate petrecerii timpului liber, sunt: • dimensiuni exterioare compacte. Cu o lungime de doar 3.96 m, Nemo este foarte usor de manevrat chiar si în oras gratie razei de bracare mai mica de 10 metri; • un design ingenios care a permis integrarea a numeroase caracteristici într-un spatiu compact: o doua scaune mari în fata care permit, chiar si persoanelor foarte înalte sa calatoreasca foarte confortabil; o trei locuri generoase în spate; o un portbagaj cu un spatiu de stocare de 356 litri sau 884 litri cu bancheta spate rabatata în fata; o volumul maxim de încarcare este de aproape 2.5 m3 când este scoasa bancheta spate; o usi portbagaj asimetrice; O gama larga de dotari pentru eficienta vehiculului si confortul pasagerilor Nemo Combi a fost dezvoltat având ca principal obiectiv satisfacerea utilizatorilor prin: • o accesibilitate remarcabila, în special la locurile din spate, cu una sau doua usi laterale culisante de mari dimensiuni, • o mare polivalenta de utilizare datorita modularitatii sale, • o gama completa de echipari optionale în ceea ce priveste confortul, siguranta si sistemele de asistenta la sofat, • economie la utilizare. Cu un program de verificari tehnice bine structurat si dotat cu o gama de motoare cu consum mic de combustibil si cu emisii reduse de CO2 (4.6 l/100 km si 123 g de CO2 / km pentru motorizarea HDi), Nemo Combi este un vehicul de referinta pe segmentul vehiculelor destinate petrecerii timpului liber. Nemo Concetto : universul Nemo Citroën expune de asemenea la Geneva Nemo Concetto, concept car care are la baza modelul Nemo Combi, un vehicul compact, practic si ingenios, care se preteaza excelent acestui tip de exercitiu. Inspirat de pestisorul lui Disney si arborând aceleasi culori, alb si portocaliu, Nemo Concetto simbolizeaza perfect universul si valorile lui Nemo, precum si numeroasele modalitati de personalizare a acestui vehicul. Nemo Concetto ilustreaza legatura surprinzatoare dintre Citroën Nemo si omonimul sau, pestisorul din desenele animate, afisând o personalitate si o fizionomie care îl fac pur si simplu irezistibil. Aceasta simbioza a fost posibila datorita colaborarii dintre Disney si Citroën, care si-au unit fortele în realizarea acestui proiect. Parteneriatul dintre cele doua marci a permis dezvoltarea unui produs care combina creativitatea si inovatia Disney cu universul submarin al filmului, ramânând în acelasi timp ludic, dar respectând cerintele universului automobilistic. Nemo Concetto demonstreaza capacitatea mereu vie a marcii Citroën de a concepe vehicule cu personalitate, vehicule care împartasesc viata proprietarilor si patrund în universul acestora, adaptându-se perfect! C-Cactus : o noua viziune asupra automobilului, esential si ecologic Cu C-Cactus, concept ingenios, Citroën dezvolta o noua viziune asupra automobilelor, raspunzând provocarii de a crea o berlina ecologica, cu un stil atragator, cu motorizare hibrida HDi, la pretul unei C4 de intrare în gama. Pentru a rezolva aceasta ecuatie complexa, Marca a explorat noi metode de dezvoltare si a decis sa renunte la anumite echipamente care nu sunt esentiale în favoarea confortului si sigurantei pasagerilor, a tehnologiei, a stilului si echipamentelor ecologice, care pun în valoare si care sunt, la rândul lor, valorificate de utilizatori. C-Cactus este un vehicul ecologic. În compozitia acestuia intra in mare parte materiale reciclate sau reciclabile si, ca si specia vegetala pe care o evoca, vehiculul consuma putin. Datorita motorizarii hibride HDi si greutatii reduse de 1.180 kg, are un consum de 2,9 l/100 km si un nivel de emisii de CO2 de 78 g/km. Costul de fabricatie mic se explica prin utilizarea unor materiale noi si prin reducerea numarului de piese utilizate. Într-adevar, doar aproximativ 200 de piese compun habitaclul vehiculului C-Cactus, de doua ori mai putin decât pentru o berlina de marime identica.