Dacia va lansa un model mini care va costa 5000 de euro

img
Home / Stiri si noutati auto / Dacia va lansa un model mini care va costa 5000 de euro

Dacia va lansa un model mini care va costa 5000 de euro
Dacia ar putea lansa, în viitorul apropiat, un model mini cu patru locuri numit City, informeaza publicatia germana Auto Bild. Pretul noii masini nu va depasi 5.000 de euro. Dacia City va avea patru locuri si patru usi si va prelua elemente de la modelul Logan si platforma de la a doua generatie a Renault Clio. Potrivit publicatiei germane, partea din fata a masinii va fi asemanatoare cu cea a Sandero.
Se pare ca pretul redus al autovehiculului se datoreaza în special designului, întrucât constructorul va refolosi componentele celorlalte masini ale grupului. În cazul Daciei Duster, 57% din piese au fost preluate de la modelele anterioare.
„Ne gândim la un model de 3,5-3,6 metri lungime”, a declarat Vincent Carré, directorul de marketing pentru marca Dacia în cadrul grupului Renault. „Dacia nu este doar un brand, este o filosofie (…) Are obiectivul de a obtine pe cât posibil costuri mici în fiecare etapa”, a adaugat Carre.
În ceea ce priveste motorizarea, Dacia City va beneficia de motorul pe benzina de 1,2 litri al Renault Twingo, dar si de o varianta pe motorina.
La începutul lunii martie, directorul delegat pentru operatiuni al grupului Renault, Patrick Pelata, a declarat ca gama Dacia ar putea ajunge la zece modele, inclusiv unul de clasa mica. „Noile modele vor avea un design exterior mai modern decât generatiile anterioare si vor fi concepute pentru industrializare în peste zece fabrici”, a precizat reprezentantul Renault.
 
 
 
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *