GM India si Reva anunta dezvoltarea de autovehicule electrice

img
Home / Stiri si noutati auto / GM India si Reva anunta dezvoltarea de autovehicule electrice

 
 
 
 
New Delhi – General Motors India si Reva Electric Car Company au anuntat astazi în New Delhi semnarea unui contract de colaborare pentru dezvoltarea de autovehicule electrice pentru piata indiana.
GM India si Reva vor dezvolta împreuna platforme auto, tehnologii pentru autovehicule electrice si sisteme avansate de comanda pentru autovehicule. Obiectivul comun este de a crea si lansa un autovehicul de mici dimensiuni, convenabil ca pret, destinat consumatorilor interni.
„Suntem încântati de colaborarea cu Reva, un lider în dezvoltarea de sisteme de propulsie electrice si sisteme de comanda,” a declarat Presedintele GM India si Directorul General Karl Slym. „Vom lucra îndeaproape si cu guvernul Indiei, care si-a anuntat obiectivul de a reduce dependenta de carburanti minerali, prin dezvoltarea unei infrastructuri pentru autovehicule electrice. Asteptam cu nerabdare sa le oferim clientilor nostri o noua gama de produse ecologice.”
Cele doua companii au lansat studii de fezabilitate asupra gazduirii de tehnologii electrice de catre platformele de autovehicule mici ale GM. GM si Reva intentioneaza sa ofere în curând mai multe detalii cu privire la autovehicul si sa înceapa productia în anul 2010.
Chetan Maini, Presedintele Adjunct si Directorul Tehnic al companiei Reva, a declarat: „Suntem extrem de fericiti ca avem ca partener compania GM India, care ne împartaseste pasiunea pentru reducerea emisiilor de carbon. Reva si GM India vor valorifica punctele forte ale ambelor companii pentru a ajuta India sa devina un centru global pentru dezvoltarea si producerea de autovehicule electrice si tehnologii aferente. Colaborarea noastra unica are potentialul de a produce schimbari cu mare impact în industria auto.”
„Dezvoltarea de autovehicule electrice de mici dimensiuni este un sector aflat în continua crestere în cadrul industriei auto. Ne asteptam ca aceasta colaborare cu Reva în India sa accelereze progresul înregistrat de compania GM în ceea ce priveste satisfacerea nevoilor emergente în multe parti ale lumii,” a declarat Nick Reilly, Presedintele departamentului de operatiuni internationale din cadrul General Motors.
GM studiaza mai multe surse alternative de energie si optiuni tehnologice avansate pentru îndeplinirea diverselor nevoi ale clientilor din întreaga lume. GM considera ca autovehiculele propulsate electric cu baterie si tehnologia celulelor de carburant alimentate cu hidrogen reprezinta cea mai buna solutie pe termen lung pentru transportul sustenabil de persoane. Compania va continua propriile studii si proiecte de dezvoltare în acest domeniu.
GM si-a deschis recent propriul Laborator global de sisteme de baterii, care este cel mai mare si mai avansat laborator de baterii din punct de vedere tehnologic din Statele Unite. Noul laborator va gestiona resursele globale de inginerie în domeniul sistemelor avansate de baterii ale companiei GM si va accelera introducerea autovehiculelor propulsate electric, inclusiv a modelului Chevrolet Volt, precum si a autovehiculelor hibride plug-in, a celor hibride electrice si a celor cu celule de carburant.
Se estimeaza ca modelul Chevrolet Volt, a carui productie pentru versiunea 2011 este programata a începe în Statele Unite la sfârsitul anului 2010, va putea parcurge o distanta de pâna la 40 de mile (64 de kilometri) pe baza de energie electrica provenita în urma unui singur ciclu de încarcare a bateriei si ca îsi va putea extinde autonomia totala la peste 300 de mile (483 de kilometri) cu ajutorul motorului-generator alimentat cu carburant variabil. Modelul Chevrolet Volt utilizeaza energia electrica drept sursa principala pentru propulsarea autovehiculului.
Reva Electric Car Company are sediul în Bangalore, India. Aceasta are o experienta de peste 14 ani în cercetare si dezvoltare în domeniul autovehiculelor electrice. Reva a fost prima companie care a vândut autovehicule electrice. Aceasta îsi comercializeaza produsele si efectueaza teste de piata în peste 24 de tari din Asia, Europa si America Latina. Compania detine cel mai mare parc auto de autovehicule electrice, cu peste 3.000 de autovehicule în circulatie si o experienta la drum de peste 43 de milioane de mile (70 de milioane de kilometri). În semn de recunoastere a realizarilor sale, Reva a fost desemnata de catre Frost & Sullivan „Compania anului 2008” pentru rezultatele sale în dezvoltarea de sisteme de propulsie.
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *