Loeb si Elena in urmarirea celui de-al 8-lea titlu mondial

img
Home / Stiri si noutati auto / Loeb si Elena in urmarirea celui de-al 8-lea titlu mondial

Loeb si Elena in urmarirea celui de-al 8-lea titlu mondialSébastien Loeb si Daniel Elena, detinatorii unor recorduri impresionante in Campionatul Mondial de Raliuri, se afla in fata unei noi provocari. Echipajul Citroën Total va lua startul in Marea Britanie cu obiectivul de a castiga cel de-al 8-lea titlu mondial, o performanta unica in istoria raliurilor. Sébastien Ogier si Julien Ingrassia, in cel de-al doilea DS3 WRC, si-au propus sa termine si ei sezonul cu un rezultat cat mai bun.Campionatul Mondial de Raliuri FIA, care a inceput pe specialele acoperite de zapada din Suedia, se va termina in padurile din Tara Galilor. Frig, ploaie si noroi sunt caracteristicile principale ale Raliului Marii Britanii si, in plus, traseul din acest an a suferit schimbari mari in comparatie cu editiile anterioare. Startul se va da joi din Llandudno, in nordul tarii, iar probele sunt pozitionate in jurul orasului Builth Wells. Echipajele nu se vor mai intoarce in Cardiff decat pentru parcul inchis si pentru podium.In Raliul Spaniei, echipa Citroën Total si-a trecut in cont cel de-al saptelea titlu mondial la constructori si acum ii va oferi tot suportul echipajului Sébastien Loeb si Daniel Elena. De sapte ori castigatori ai coroanei mondiale, Loeb si Elena au castigat cinci raliuri in acest sezon (Mexic, Sardinia, Argentina, Finlanda si Spania) si se lupta acum pentru cel de-al 8-lea titlu. „Scenariul este la fel ca cel din 2009. Si atunci lupta a fost foarte stransa, iar cel care termina in fata celuluilalt era campion mondial”, isi aduce aminte Sébastien Loeb. „Desigur, este mult mai putin stresant cand poti castiga titlul inaintea ultimei etape. In cazul unor probleme mai ai o sansa. De data aceasta este acum sau niciodata!”Inaintea ultimei etape, Loeb are un avans de opt puncte in fata lui Hirvonen in clasamentul general al pilotilor. „Cu sapte puncte diferenta intre victorie si locul secund si inca trei puncte pentru cel mai bun timp in Power Stage, este clar ca nu sunt intr-o situatie foarte confortabila”, a continuat francezul. „Obiectivul meu nu este sa castig cu orice pret. Voi merge in functie de Mikko. Nu conteaza daca Ogier, Solberg sau Latvala sunt primii, cu conditia ca eu sa fiu in fata rivalului meu.”La fel ca si Sébastien Loeb, Sébastien Ogier a castigat cinci raliuri in acest sezon (Portugalia, Iordania, Grecia, Germania si Franta). Pilotul celui de-al doilea DS3 WRC nu se mai afla in lupta pentru titlu, dupa abandonul din Spania, dar are asigurata prezenta pe podiumul finalului de sezon. „Sunt bucuros ca voi lua startul aici, chiar daca nu am amintiri foarte placute. Tinand cont ca titlul constructorilor este deja asigurat, pot merge fara nicio presiune. Sa termin pe podium ar fi un rezultat bun pentru mine. In ceea ce priveste lupta pentru titlul pilotilor, Seb are totul in mainile sale. El trebuie doar sa termine in fata lui Mikko, dar, desigur, daca circumstantele o cer, voi face tot ce pot ca sa-l ajut”, a spus Ogier.„In Raliul Spaniei ne-am atins primul obiectiv, Citroën castigand al saptelea titlu mondial la constructori. Suntem foarte mandri de acest lucru. Suntem acum in fata unei noi provocari, in Marea Birtanie, si nu va fi usor deloc. Mikko Hirvonen este foarte rapid pe acest tip de suprafata si vom aborda totul cu calm, determinare si prudenta. Loeb si Elena sunt foarte puternici, atunci cand supusi unor situatii atat de tensionate”, a spus si Olivier Quesnel, directorul Citroën Racing.In afara celor doua modele Citroën DS3 WRC inscrise in competitie de echipa Citroën Total, la startul Raliului Frantei vor mai fi inca trei astfel de modele care vor fi pilotate de Petter Solberg, Kimi Räikkönen si Peter van Merksteijn Jr.Trei intrebari pentru… Sébastien LoebAu trecut aproape trei luni intre victoria din Finlanda si cea din Spania. Victoria a 67-a a venit ca o usurare? „Este un fel de a spune! Nu a fost usor sa castig in Spania si am muncit mult in primele doua zile. In ziua a treia a fost dificil sa alegem pneurile din cauza vremii instabile. Chiar aveam nevoie de o victorie acolo pentru a aborda ultima etapa din postura cea mai buna. Totusi inca nu este nimic sigur si va fi foarte dificil sa mai castig inca un titlu mondial.”Te lupti din nou cu Mikko Hirvonen. De ce iti estea teama cel mai tare?„Mikko este foarte puternic din punct de vedere mental in astfel de situatii. In plus, eu nu-l subestimez niciodata. A dominat multe raliuri de la cap la coada. La jumatatea sezonului spunea ca nu mai are nicio sansa, dar desfasurarea ultimelor evenimente l-au readus in lupta pentru titlu. Intr-un fel el nu are nimic de pierdut si va actiona in consecinta. Sa fie pe doi nu mai este interesant pentru el si sigur va forta inca de la start. Cu siguranta el este cel care va impune ritmul in cursa.”Ai castigat de trei ori acest raliu. Cum vei aborda editia din acest an, mai ales ca sunt foarte multe portiuni noi?„Nu am nici cea mai mica idee despre ce ne asteapta acolo, dar este clar ca lucrurile vor fi si mai complicate. Noile probe ne vor solicita mai mult atentia in timpul recunoasterilor, iar sansele de a cadea in capcanele noilor probe sunt foarte mari. Aceasta va fi o provocare uriasa. Poate ca am castigat de trei ori aici, dar intotdeauna se putea intampla ceva. Am avut doua zile de teste inaintea acestui raliu pentru a fi mai bine pregatit si acum sunt in forma maxima.”

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *