Rob Huff este noul campion mondial WTCC

img
Home / Stiri si noutati auto / Rob Huff este noul campion mondial WTCC

Rob Huff este noul campion mondial WTCC Chevrolet încheie sezonul cu un total de peste 1.000 de puncte, obtinând doua, respectiv trei locuri pe podium în cele doua curse Rob Huff a câstigat titlul de campion mondial la categoria Piloti în cadrul Campionatului Mondial de Turisme 2012 în runda finala sustinuta pe traseul sinuos de la Macao, unde Chevrolet a încheiat sezonul cu un punctaj fara precedent, de 1.025 de puncte, obtinând doua, respectiv trei locuri pe podium în cele doua curse.Huff a obtinut primul sau titlu de campion mondial WTCC la categoria Piloti, dar a avut emotii pâna în ultima clipa a celei de-a doua curse dupa ce a facut o greseala atipica în prima cursa, o greseala care l-a fortat sa abandoneze si sa amâne sarbatorirea victoriei pâna în ultimul tur. Întreaga echipa a avut o zi incitanta si emotionanta. Yvan Muller si Alain Menu au ocupat primul, respectiv al doilea loc în cursa 1, iar elvetianul care a adus marcii Chevrolet prima victorie WTCC în anul 2006 a înregistrat ultima victorie pentru echipa si a luat laurii în cursa 2, clasându-se înaintea pilotilor Huff si Muller. Huff, care a ocupat locul 3 în 2010 si locul 2 în 2011, a încheiat sezonul cu un total de 413 puncte. Acesta a fost urmat de Alain Menu, cu 401 puncte, si Yvan Muller, cu 393 puncte. Este cel de-al treilea titlu consecutiv la categoria Piloti câstigat de Chevrolet si autovehiculele de curse Cruze ale echipei RML, dupa cel de-al treilea titlu la categoria Constructori obtinut la Suzuka, Japonia.Chevrolet a înregistrat un record istoric, fiind primul constructor din toate timpurile care a depasit pragul de 1.000 de puncte, încheind sezonul cu 1.025 de puncte si clasându-se înaintea BMW (650) si SEAT (617). Evolutia lui Darryl O’Young, pilot independent, care a obtinut puncte valoroase în ambele curse la volanul unui model Bamboo Engineering Cruze, a reprezentat un final cum nu se poate mai bun pentru Chevrolet. Cursele de duminica au fost pline de suspans si accidente. Muller a avut un start de exceptie în cursa 1, ajungând la primul viraj înaintea pilotilor din pole position, Huff si Menu. Britanicul a reusit sa-l depaseasca pe Muller în turul 4, la virajul Lisabona, dar a condus cursa doar câteva minute, dupa care a lovit parapetul pe portiunea Pariol, autovehiculul sau Cruze fiind astfel avariat, iar Huff obligat sa abandoneze. Între timp, Muller si Menu se bateau pentru victorie în fruntea cursei. Cei doi au intrat în contact, dar elvetianul a reusit sa evite barierele si în cele din urma sa treaca linia de finis înaintea coechipierului sau. În cursa 2, Menu a avut un start exceptional din pozitia P8 si a preluat conducerea rapid, mentinându-se pe primul loc pâna la final. Huff a încheiat cursa pe locul 2, dupa ce i-a întrecut rând pe rând pe cei dinaintea sa. I-a evitat la milimetru pe Oriola (SEAT) si Michelisz (BMW), cei doi piloti independenti rulând foarte strâns în ultimele tururi. Muller a ocupat locul al 3-lea, dupa ce a fost implicat într-un incident cu MacDowall. A fost necesara interventia safety car-ului în urma a doua incidente.Cursa de la Macao a fost ultima participare a marcii Chevrolet la Campionatul Mondial de Turisme (WTCC), dupa o calatorie extraordinara de opt ani, care a adus câte trei titluri WTCC la categoriile Constructori si Piloti si un numar impresionant de 68 de curse câstigate.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *