Versiunea cu trei usi a noii Mazda2 premiera la Geneva 2008

img
Home / Stiri si noutati auto / Versiunea cu trei usi a noii Mazda2 premiera la Geneva 2008

Bucuresti, 24 ianuarie 2008 – Mazda va prezenta în premiera mondiala la cea de-a 78-a editie a Salonului International Auto de la Geneva versiunea cu trei usi a modelului Mazda2. Evenimentul va prilejui si alte trei premiere europene: conceptul Taiki echipat cu noua generatie a motorului rotativ dezvoltat de Mazda, modelul hibrid Mazda5 Hydrogen RE si versiunea facelift a modelului sportiv Mazda RX-8. Este pentru prima oara când în gama modelului Mazda2 este disponibila si o versiune cu trei usi. Aceasta va pastra toate caracteristicile versiunii cu cinci usi, fiind însa mai sportiva si mai accesibila ca pret. Noul model va contribui direct în procesul de crestere al Mazda în Europa, prin segmentul nou de clienti pe care îl va atrage. Vehiculul va avea disponibile aceleasi motoare ca si modelul deja existent pe piata, respectiv cele pe benzina de 1,3l si 1,5l, precum si motorul common-rail turbo diesel de 1,4l. Aceste motoare prezinta performante ridicate la capitolele consum de combustibil si emisii de CO2. Noua Mazda2, primul vehicul al noii generatii Zoom-Zoom, a fost lansat în septembrie 2007 si s-a dovedit imediat un real succes în rândul clientilor din Europa. În decembrie, mezina gamei nipone a primit o cotatie de cinci stele pentru protectia pasagerilor adulti în urma testelor efectuate de Euro-NCAP, iar de la lansare pâna în prezent a totalizat mai mult de 20 de premii specifice industriei. Printre acestea se numara “Masina Anului” în Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Danemarca, Grecia si Noua Zeelanda, precum si în Japonia. Prin redesenarea completa a caroseriei si a sasiului, precum si prin implementarea strategiei unice de reducere în greutate dezvoltata de Mazda, noul model este cu aproximativ 100 de kilograme mai usor fata de versiunea precedenta. Astfel, acesta îsi mentine masa sub nivelul de 1.000 de kilograme si se opune trendului de crestere în greutate a vehiculelor nou lansate de diferiti producatori. Salonul International Auto de la Geneva va avea doua zile rezervate presei, respectiv, 4 si 5 martie, urmând ca în perioada 6-16 martie evenimentul sa fie deschis publicului.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *