Williams a castigat in Spania prima cursa dupa 8 ani cu pneurile Pirelli

img
Home / Stiri si noutati auto / Williams a castigat in Spania prima cursa dupa 8 ani cu pneurile Pirelli

Williams a castigat in Spania prima cursa dupa 8 ani cu pneurile PirelliStrategia folosirii pneurilor a jucat un rol crucial in Marele Premiu al Spaniei, o cursa castigata de Pastor Maldonado, aceasta fiind prima victorie pentru echipa Williams dupa cea din 2004 in Marele Premiu al Braziliei. Maldonado, aflat si el la prima victorie din cariera, este al cincilea castigator in primele cinci etape ale sezonului. Maldonado a plecat de pe prima pozitie a grilei de start, dar a fost depasit inca din primul tur de Fernando Alonso. Pilotul de la Ferrari a intrat pentru prima oara la boxe in turul 11, dar cel mai mult de prima oprire la boxe a profitat Lewis Hamilton care a ajuns pana pe pozitia a patra. Pilotul echipei McLaren a oprit la boxe in turul 14 si a trecut de pe pneuri soft pe pneuri hard. Temperaturile au fost mai scazute in cursa decat in calificari. Temperatura ambientala a fost duminica de 23 de grade Celsius in aer si 32 grade Celsius la nivelul asfaltului. Aceste conditii au fost ideale pentru pneurile P Zero Argintiu, de compozitie hard, fiind optiunea preferata pentru majoritatea echipelor. Cealalta compozitie nominalizata, P Zero Galben soft, ofera un avantaj semnificativ din punct de vedere al performantelor, si a fost folosit in special in calificari si la inceputul cursei. In Marele Premiu al Spaniei toti pilotii au plecat in cursa cu pneuri de compozitie soft. Cheia victoriei lui Maldonado a fost momentul in care a ales sa intre la boxe cu doua tururi inaintea lui Alonso pentru a trece pe pneuri hard. Pilotul echipei Williams a parcurs cateva tururi foarte rapide si l-a depasit pe Alonso care a intrat pentru a doua oara la boxe in turul 26. Din acel moment, Maldonado a reusit sa controleze avantajul obtinut avand o strategie cu trei opriri la boxe, similara cu a lui Alonso. Dupa ultima opririe, Maldonado a mers cu pneurile P Zero Argintiu timp de 25 de tururi si s-a impus cu un avantaj de 3,1 secunde fata de Alonso care a terminat si el cursa cu pneurile de compozitie hard. Cei doi au avut aceeasi strategie: au plecat cu pneuri soft, dupa care au folosit trei seturi de pneuri de compozitie hard. Kimi Raikkonen, pilotul echipei Lotus, a terminat pe locul 3, folosind si el eficient pneurile de compozitie hard in ultimele 18 tururi. Finandezul a avut si el trei opriri la boxe si in ultimele 10 tururi s-a apropiat la mai putin de o secunda in spatele lui Alonso. Raikkonen a avut o strategie putin diferita, pilotul echipei Lotus schimband de doua ori pe pneuri de compozitie soft, dupa care a folosit, la ultimele doua opriri, pneuri de compozitie hard. In schimb Hamilton a fost singurul pilot care a avut o strategie cu doua opriri la standuri si a terminat pe locul 8, dupa ce a plecat de pe ultima pozitie a grilei de start. Britanicul a fost cel mai rapid in calificari dar rezultatul sau a fost anulat din cauza unei incalcari a regulamentului.  Pilotul echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a terminat pe 6 dupa patru treceri pe la boxele echipei sale, inclusiv penalizarea cu un drive-through, si ramane lider in clasamentul general, la egalitate de puncte cu Alonso.Tinand cont de rezultatele de pana acum, acesta este cel mai strans inceput de sezon din 1983, ultimul an in care un venezuelean a adunat puncte in Formula 1 prin Johnny Cecotto. Maldonado este primul pilot din Venezuela care a castigat un Mare Premiu de Formula 1. „Cu Pastor Maldonado plecand de pe prima pozitie a grilei de start si cu Lewis Hamilton de pe ultima era clar ca vom avea parte de o cursa fascinanta. In plus, strategia opririlor la boxe putea oricand schimba ierarhiile. Maldonado si Williams au fost rapizi inca din antrenamentele de vineri, reusind sa obtina cele mai bune performante cu ambele compozitii ale pneurilor Pirelli. In ultimele 10 tururi am vazut un duel fantastic intre el si Alonso, cu o diferenta de o secunda intre ei, fiecare avand strategii similare. Ambii piloti au reusit sa gestioneze perfect pneurile in drumul lor spre victorie. Pneurile au contribuit din plin la acest inceput palpitant de sezon, dar noi, ca furnizor oficial de pneuri, vom asculta intotdeauna ceea ce isi doresc echipele si promotorul acestui sport. Dezvoltarea viitoare a pneurilor noastre va fi dictata exact de ceea ce isi doresc. Din punct de vedere sportiv credem ca este fantastic ca in primele cinci curse sa avem cinci castigatori diferiti cu cinci masini diferite, mai ales cand este o victorie binemeritata cum a fost cea a lui Pastor Maldonado si a echipei Williams de duminica”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *