Ambreiajul masinii
Ambreiajul este mecanismul care are rol dublu, acela de a cupla si de a decupla motorul de restul transmisiei, dar si acela de a transmite miscarea de rotatie a motorului catre cutia de viteze, acest lucru facandu-se progresiv prin intermediul pedalei de ambreiaj care se elibereaza treptat, in mod special la plecarea de pe loc.
Pozitiile ambreiajului:
1. Pozitia cuplat. In aceasta pozitie pedala este libera, volantul motorului invartindu-se odata cu discul de ambreiaj si placa de presiune, transmitand miscarea de rotatie.
2. Pozitia decuplat. Pozitia decuplat este aceea in care pedala de ambreiaj este apasata, pozitie care duce la indepartarea placii de presiune de discul de ambreiaj prin intermediul rulmentului de presiune si a parghiilor de debreiere. In acest caz, miscarea de rotatie a motorului nu mai este transmisa catre cutia de viteze.
3. Pozitia patinat. Este pozitia in care pedala de ambreiaj este eliberata progresiv, discul de ambreiaj preluand treptat miscarea de rotatie a motorului.
Defectiuni ale ambreiajului
Ca orice alta componenta a autovehiculelor, ambreiajul este una din cele care cu siguranta de defecteaza in timp.
1. Patinarea ambreiajului. Simptomele patinarii ambreiajului sunt turarea excesiva a motorului in timpul accelerarii cand pedala de ambreiaj este lasata libera (ambreiaj cuplat), dar si timpul mare de care are nevoie autovehiculul pentru a isi mari viteza. Patinarea poate aparea datorita uleiurilor ajunse pe ferodourile discului de ambreiaj (cazuri foarte rare), uzurii mari a ferodourilor, cursei prea mici sau inexistente a pedalei de ambreiaj sau ruperea arcurilor de presiune.
2. Ambreiajul nu cupleaza. In cazul in care ambreiajul nu cupleaza, se aud zgomote de pinioane in cutia de viteze, iar schimbarea vitezelor nu poate fi efectuata. Principalele cauze sunt deformarea discului de ambreiaj, ruperea cablului care actioneaza ambreiajul si chiar ruperea parghiilor de debreiere.
3. Ambreiajul cupleaza dar in socuri. Aceasta defectiune este rezultatul spargerii sau fisurarii discului de ambreiaj.
Este contraindicat sa se conduca cu piciorul pe pedala de ambreiaj, acest obicei ducand la defectarea prematura a rulmentului de presiune si a discului soare, dar si la uzarea timpurie a ferodourilor de pe discul de ambreiaj.
Ai schimbat vreodata ambreiajul masinii tale? Povesteste-ne mai jos!