Încărcarea cu freon – de ce este importantă pentru buna funcționare a mașinii tale?
Rezumat:
Mașina nu mai este doar un moft în vremurile moderne, ci mai mult o necesitate, mai ales în vreme de pandemie, pentru a ne feri de aglomerație și contactul cu Covid-19. Indiferent de vreme, aerul condiționat trebuie să funcționeze în parametri normali, atât la drumuri lungi, cât și la cele scurte. Dacă până acum ai considerat că încărcarea freonului nu este o necesitate, mai bine reconsideri decizie. De funcționarea corespunzătoare a instalației de climatizare depinde atât confortul tău, cât și al pasagerilor.
Ce este freonul?
Freonul, cunoscut și sub numele de R-12, a fost folosit dintotdeauna pentru sistemele de ventilație ale mașinilor, până când EPA l-a interzis la începutul anilor 1990, când s-a descoperit că epuizează stratul de ozon global.
Din 1990, industria auto a trecut la utilizarea R-134a, un tip de freon non-CFC, care nu poluează atmosfera și se așteaptă ca găurile din stratul de ozon să își revină până în anul 2050.
Cum se face încărcarea cu freon?
Primul pas este să mergi la un service specializat, care să se ocupe de încărcare freon în Brașov sau în zona de domiciliu. Specialiștii se vor ocupa de extragerea freonului și a uleiului existent în instalația de climatizare, după care vor curăța cu atenție întregul sistem, după care se va verifica etanșeitatea sistemului, astfel încât să nu existe pierderi.
În cea de-a doua etapă, specialiștii vor face încărcarea cu freonul recomandat de producătorul mașinii, în același timp adăugându-se și cantitatea de ulei necesară funcționării normale a sistemului. După încărcare, se va verifica și presiunea din instalația de climatizare.
Este recomandat ca înainte de a se face încărcarea cu freon să se facă și o curățare temeinică a sistemului de aer condiționat, utilizându-se substanțe active pentru îndepărtarea bacteriilor, sterilizând întreaga instalație.
După acești pași se va porni mașina, chiar și iarna, o dată la două săptămâni. Astfel se va prelungi durata de funcționare a sistemului, iar uleiul va lubrifia componentele și garniturile sistemului de climatizare. În timpul verii, constructorii de mașini recomandă ca temperatura din mașină să fie cu maxim 5 grade mai mică decât cea de afară, pentru un plus de confort oferit pasagerilor.
De ce este freonul important în funcționarea sistemului de climatizare?
Freonul este agentul de răcire ce influențează funcționarea instalației de aer condiționat a mașinii. Freonul trece prin compresor, condensator, valvă de expansiune, vaporizator și iar compresor.
Pentru a te asigura de funcționarea corectă a instalației se recomandă să o pornești măcar o dată la două săptămâni, să se verifice în mod constant cantitatea de agent refrigerant și să se înlocuiască filtrul de polen.
Semne că mașina necesită freon
Sunt mai multe semne care indică faptul că mașina are nevoie de o completare cu freon. Printre cele mai comune sunt existența unui miros închis sau aerul condiționat răcește foarte greu sau deloc atunci când este pornit. Să le luăm pe rând:
Temperatura din interiorul mașinii
În momentul în care aerul condiționat nu se mai simte în autoturism este clar că sistemul de climatizare nu funcționează cum trebuie. Dacă odată pornit aerul condiționat în mașină nu se răcește, ar putea fi un semn că nivelul de freon este scăzut.
Scurgeri
Un alt semn vizibil că freonul are un nivel scăzut este reprezentat de scurgerile din mașină. De regulă, freonul în stare lichidă seamănă cu o pată de grăsime, care își face apariția în jurul compresorului, gurilor de aerisire sau chiar în interiorul mașinii.
Ambreiajul electromagnetic nu cuplează
Ambreiajul electromagnetic este cel care face legătura dintre compresor și motorul mașinii. Când este pornit AC-ul, trebuie să se audă cuplajul ambreiajului aerului condiționat. Altfel spus, acesta funcționează ca “cititor” al nivelului de freon.
Gheață pe compresor
Atunci când apare gheața pe exteriorul compresorului, pe tuburile, furtunurile și garniturile sistemului de răcire, este semn clar că umiditatea este foarte mare, deci freonul este scăzut.
Când umezeala intră în sistemul de ventilație se poate să existe o scurgere. Dacă aceasta există, este indicat să mergi la un service autorizat pentru a remedia această problemă.
Problema freonului nu necesită investiția unor sume considerabile de bani și nici mult timp pierdut la service-ul auto. Pentru a minimiza efectele produse de nivelul scăzut al freonului, este recomandat să fii atent la primele semne și să optezi pentru remedierea rapidă a problemei.