Mecanismul de distributie al masinii
O parte foarte importanta a motoarelor este mecanismul de distributie, acesta asigurand deschiderea si inchiderea supapelor de admisie si evacuare dar si eliminarea gazelor rezultate din procesul de ardere a combustibilului. Rolul deschiderii si inchiderii supapelor este acela de a alimenta cilindrii motorului cu aer in cazul motoarelor cu aprindere prin compresie (MAC) si acela de a alimenta cilindrii cu aer sau cu amestec de aer si carburant, in functie de tipul motorului, la motoarele cu aprindere prin scanteie (MAS).
Mecanismele de distributie pot fi de doua feluri in functie de pozitia supapelor:
- Mecanisme cu supape in cap, acestea fiind montate in chiuloasa.
- Mecanisme ce folosesc sistemul mixt, la care supapele sunt montate atat in chiuloasa cat si in blocul motor.
Sistemul de distributie este format din roti dintate si curele dintate sau lanturi, in functie de modelul motorului. Distributia transmite miscarea de rotatie de la arborele cotit la arborele cu came, cel din urma invartindu-se de doua ori mai incet decat cel dintai la motoarele in 4 timpi. Arborele cu came mai este cunoscut si sub denumirea de arbore de distributie.
In timp camele arborelui cu came se uzeaza, rezultand in functionarea neregulata a motorului, de aceea in momentul in care se observa o functionare inadecvata este indicat sa se faca un reglaj al tachetilor si culbutorilor. Nereglarea acestora poate duce la aparitia rateurilor si chiar la deformarea sau topirea supapelor.
Totodata avansul injectiei trebuie sa fie in limitele admise pentru a nu aparea functionarea neregulata a motorului. Un avans prea mare duce la aparitia fumului alb la evacuare, iar un avans prea mic la aparitia fumului negru dar si la cresterea consumului de combustibil.
Ce mai stii despre mecanismul de distributie al masinii? Comenteaza mai jos!