Politia rutiera sfatuieste soferii cum sa evite neplacerile dupa o tamponare usoara
Cele mai des intalnite accidente in trafic sunt tamponarile usoare in urma carora ambii soferi pleaca doar cu o serie de avarii minore la automobile si poate o sperietura, dar fara rani sau altfel de traume. Genul acesta de accidente minore sunt de obicei solutionate pe loc, intre soferi la fata locului prin completarea unui formular de constatare amiabila sau cu acordul de a se intalni la o alta ora/data atunci cand timpul nu le permite sa rezolve problema pe loc. Politisti de circulatie avertizeaza ca aceasta metoda de intelegere intre soferi cu evitarea contactarii organelor de politie poate avea rezultate extrem de neplacute, in functie de situatie.
Obligativitatea de a declara evenimentul in mai putin de 24 de ore
O regula de care soferii fie nu sunt constienti, fie nu realizeaza ca ar constitui contraventie, este necesitatea de a declara evenimentul la cel mult 24 de ore dupa producerea acestuia. In cazul in care una dintre parti descopera ca s-au produs vatamari si nu doar daune materiale sau asiguratorii considera ca formularul de constatare amiabila nu este intocmit corect, soferul poate fi indrumat sa se prezinte la sectia de politie pentru solutionare.
Problema apare cand de cele mai mule ori aceste situatii neprevazute forteaza soferul sa se prezinte cu mult peste termenul legal de 24 de ore, rezultand in retinerea permisului pe 30 de zile.
Pentru a evita acest tip de situatie neplacuta, politia rutiera recomanda ca orice eveniment rutier, oricat de usor, soldat cu daune materiale sa fie comunicat la serviciul de Urgenta 112 cu mentiunea ca partile au convenit sa solutioneze situatia pe cale amiabila.
Alte probleme care pot aparea in urma unei tamponari neraportate
De multe ori, soferul vinovat se afla in situatia de a intalni diverse neplaceri la o perioada de cateva zile dupa accident.
Spre exemplu, de multe ori soferul vinovat nu pastreaza o copie a formularului de constatare pe cale amiabila completat la fata locului si in care se mentioneaza ca nu au existat victime, ci doar daune materiale in urma accidentului.
Atunci cand soferul nevinovat se prezinta la spital acuzand diverse dureri, de multe ori cu intentia neserioasa de a atrage despagubiri din partea soferului vinovat, se poate ajunge la politie, iar daca vinovatul nu are un act constatator care sa arate ca s-a convenit de comun acord ca nu exista victime in urma accidentului, poate fi pus sub cercetare penala, inclusiv pentru parasirea locului accidentului.
Pentru toate aceste motive politistii rutieri indeamna soferii sa incheie pe loc formularul de constatare amiabila in doua exemplare si sa anunte la 112 ca a avut loc o tamponare usoara, rezolvata pe cale amiabila.